Povestea cafelei în Italia

Se consideră că locul de naștere al cafelei este continentul african, mai precis Etiopia, unde în regiunea Kaffa (de la care provine și denumirea de cafea în majoritatea limbilor) au apărut primele plante de cafea.
Din secolele XI – XII, cafeaua trece marea, purtată de comercianți, până în învecinata Peninsulă Arabică, în principal în portul Mocha (de unde și denumirea boabelor de cafea moca), din actualul Yemen. Treptat se va răspândi în Orientul Mijlociu, în principal datorită folosirii ei la Constantinopol, unde au ocazia să ia contact cu acest produs și europenii care aveau legături cu sultanul otoman.
Dintre italieni, cei care aveau legăturile cele mai intense erau, bineînțeles, venețienii, mari călători și negustori. Primele menționări documentare în legătură cu cafeaua (băutura neagră) sunt cele din relatările ambasadorilor venețieni la curtea sultanului din Constantinopol, în secolul al XVI-lea. Apoi începe să fie importată cafea măcinată ca medicament, putând fi găsită la prețuri foarte ridicate în magazinele care vindeau plante medicinale (botteghe degli speziali).
Când sultanul Murad al IV-lea interzice cafeaua, în sec. al XVII-lea, închizând toate cafenelele din Constantinopol, din teama de a nu fi organizate comploturi la adresa sa, cafegiii sunt nevoiți să caute soluții. Astfel supușii creștini ai otomanilor, în special armenii, își mută cafenelele în Europa creștină: în 1645 se deschide o cafenea la Veneția, în 1650 la Oxford, iar în 1686 la Paris.
Un alt moment important pentru răspândirea cafelei în Europa este reprezentat de asediul Vienei din 1683. Când ducele de Lorena și regele Ioan al III-lea Sobieski îi înving pe turci, aceștia părăsesc în mare grabă orașul, abandonându-și sacii cu boabe de cafea, pe care europenii nu știau să îi folosească. Un polonez care cunoștea bine lumea otomană cere permisiunea de a deschide prima cafenea la Viena, punându-se astfel bazele viitoarei tradiții a cafenelelor vieneze. Vienezii pun și amprenta personală, adăugând frișcă în ceștile cu cafea. În felul acesta băutura neagră a turcilor capătă o culoare mai deschisă, care amintea de veșmintele călugărilor capucini,  kapuziner, care în Italia va deveni cappuccino, preparat cu lapte în loc de frișcă.
Dacă inițial italienii pregăteau cafeaua în stil oriental, la începutul secolului XX încep să fie folosite primele expresoare în baruri, care puteau oferi rapid clienților o cafea caldă. Primul tip de expresor cu răspândire mai mare a fost Victoria Arduino, inventată în 1905 de torinezul Pier Teresio Arduino, care s-a inspirat din sistemul de funcționare a locomotivelor cu aburi. În 1948, Achille Gaggia, la Milano, inventează un aparat care putea produce un espresso cremos, iar în 1961, La Faema aduce pe piață modelul de expresor E61 (denumit astfel în amintirea unei eclipse din 1961), care avea, pentru prima dată, alimentare cu apă direct de la rețea, fără a avea nevoie de un rezervor.
În ceea ce privește preparerea cafelei acasă, momentul cel mai important este reprezentat de inventarea cafetierei Moka de către Alfonso Bialetti în 1933. Acesta se inspiră din sistemul de funcționare al mașinilor de spălat din acea vreme, pentru a obține ușor o cafea asemănatoare cu espresso-urile preparate în baruri. Moka Bialetti este considerat obiectul italian cel mai vândut în lume, estimându-se un număr de peste 300 de milioane de cafetiere vândute la nivel internațional. De asemenea, 85 la sută din familiile italiene dețin o cafetieră moka.
Astăzi nimeni nu și-ar putea imagina Italia fără afecțiunea ei imensă pentru cafea.